2015

Într-o lume plină de conflicte, noi am ales să ne amuzăm!

Fundația CINEREMEMBER în parteneriat cu Primăria Sinaia, organizează cea de-a VII-a ediție a festivalului FILM 4 FUN, care va avea loc în perioada 31iulie-2 august la Casinoul din Sinaia şi în Parcul Dimitrie Ghica.
Scopul declarat al Festivalului Film 4 Fun este promovarea filmului românesc şi a noilor generaţii de cineaşti, în încercarea de a readuce publicul în sălile de cinema.
Prin proiecţii de filme de comedie, spectacole de teatru, concurs de cultură cinematografică, expoziţie de fotografie și afișe de film, workshopuri de cascadorie, efecte speciale de machiaj, concursuri, Film 4 Fun propune o perspectivă nouă asupra lumii filmului.
La cea de-a 7 ediţie trofeul Film 4 Fun va fi înmânat actriţei Rodica Popescu Bitănescu, care a încântat publicul ani la rând cu comedii savuroase.
Prezenţi în acest an în cadrul evenimentului, alături de gazda festivalului Manuela Hărăbor vor fi şi invitaţii speciali precum Florin Zamfirescu, Magda Catone, Alexandru Bindea, Sandu Gruia, Gabriel Spahiu, Ruxandra Enescu, Bianca Brad, Oana Sârbu, Viorel Păunescu si alții.

Intrarea este liberă.

PROGRAMUL FESTIVALUL FILM 4 FUN EDIȚIA a- VII -a

VINERI, 31 iulie 2015

FOIȘOR PARC CAZINO SINAIA

  • 16:00 Spectacol de marionete pentru copii – Compania de teatru Hai-Hui, Spectacolul „Cei trei purceluși”

CAZINO SALA ROZ

  • Expoziție de fotografie și afișe de film desfășurată pe toată perioada festivalului
  • Expoziţie de lucrări ale studenţilor de la Facultatea de Arhitectură pe tema „Reciclare” desfăşurată pe toată perioada festivalului

CAZINO SINAIA SALA 1

  • 19:00 Gala de deschidere găzduită de actrița MANUELA HĂRĂBOR
    Start competiţie scurt metraje realizate cu telefonul mobil. Durata maximă 3 minute. Tema “Sinaia – the best place to spend your summer”
  • 19:30 Spectacol de teatru de comedie – “CONU LEONIDA FAȚÃ CU REACȚIUNEA” (DISTRIBUŢIA: Cristian Crețu, Andrei Ciopec, Cozmin Dinu/Radu Mateuca, regia Bogdana Darie)
  • 20:30 Proiecție lung metraj “Cuscrii” (90’, regia Radu Potcoavă, DISTRIBUŢIA: Mircea Diaconu, Luminiţa Gheorghiu, Ioana Blaj, Paul Ipate, Gheorghe Ifrim, Marian Râlea)
  • 22:00 Proiecţie scurt metraj “Maine, Bach…” (32’, regia Mihnea Ciorica, DISTRIBUŢIA: Dan Hurduc, Milan Hurduc, Şerban Pavlu, Georgiana Stanciu, Dragoş Sora, Ştefana Samfira, Gelu Nitu)

SÂMBĂTĂ, 1 AUGUST 2015

FOIŞOR PARC CAZINO

  • 13:00 Concurs cu premii, recunoaşterea unor replici celebre din filmul românesc
  • 15:00 Efecte speciale de machiaj
  • 17:00 Şedinţă foto cu spectatorii inspirată din secvenţe de film

CAZINO SALA ROZ

  • Expoziţie de fotografie şi afişe de film desfăşurată pe toată perioada festivalului
  • Expoziţie de lucrări ale studenţilor de la Facultatea de Arhitectură pe tema „Reciclare” desfăşurată pe toată perioada festivalului

CAZINO SINAIA SALA 1

  • 18:30 Programul celei de-a doua seri prezentat de actriţa MANUELA HĂRĂBOR
  • 19:00 Înmânarea trofeului FILM 4 FUN doamnei RODICA POPESCU BITĂNESCU
    INVITAŢI SPECIALI: Florin Zamfirescu, Magda Catone, Alexandru Bindea, Sandu Gruia, Gabriel Spahiu, Bianca Brad, Oana Sârbu, Ruxandra Enescu, Viorel Păunescu
  • 20:00 Proiecţie scurt metraj de comedie, primul film 3D din România “Dopul scuză mijloacele” (3D, COMEDY, 30’, R. Mihai Ionescu, CAST: Alexandru Bindea, Ruxandra Enescu, Alexandru Georgescu, Sandu Mihai Gruia)
  • 20:40 PROIECŢIE LUNG METRAJ “Despre oameni şi melci” (93’, regia Tudor Giurgiu, DISTRIBUŢIA: Monica Bârlădeanu, Andi Vasluianu, Puya, Toma Cuzin, Clara Vodă, Nicodim Ungureanu)
  • 22:10 Proiecţie scurt metraj “Brigada neagră” (22’, regia Andrei Teodorescu, DISTRIBUŢIA : Cristian Priboi, Toma Cuzin, Ionut Oprea, Dan Condurache)
  • 22:35 Proiecţie scurt metraj “De ce au disparut dinozaurii?“(16’, regia Mihai Ghita, DISTRIBUŢIA: Dragos Barnea, Radu Romaniuc, Andreea Bibiri, Nuami Dinescu)

DUMINICĂ, 2 AUGUST 2015

FOIŞOR PARC CAZINO SINAIA

  • 12:00 Efecte speciale de machiaj
  • 14:00 Spectacol de cascadorie și coregrafie de luptă în film
  • 16:00 Spectacol de magie pentru copii cu magicianul Robert Tudor aka Magicianul “Looney”, binecunoscut pentru numerele sale de magie și iluzionism atât în rândul celor mici cât și printre adulți

CAZINO SALA ROZ

  • Expoziţie de fotografie şi afişe de film desfăşurată pe toată perioada festivalului
  • Expoziţie de lucrări ale studenţilor de la Facultatea de Arhitectură pe tema „Reciclare” desfăşurată pe toată perioada festivalului

CAZINO, SALA 1

  • 15:30 Proiecţie scurt metraje “Şi băieţii câteodată…” (17’, regia Matei Lucaci-Grunberg, DISTRIBUŢIA : Andrei Rosu, Irina Antonie, Theo Costache, Dani Achim, Razvan Banica, Andrada Fuscas, Dragos Olaru, Costin Dogioiu, Madalina Craiu)
  • 15:50 Proiecţie scurt metraj “Interior, scară de bloc” (16’, regia Ciprian Alexandrescu, DISTRIBUŢIA: Luminita Gheorghiu, Gabriel Spahiu, Vlad Ivanov, Simona Ghita, Tudor Aaron Istodor)
  • 16:05 Proiecţie scurt metraj “Sinopsis. Docu-dramă” (24’, regia Vlad Trandafir, DISTRIBUŢIA: Tudor Aaron Istodor, Gabriel Spahiu, Clara Voda, Mimi Branescu)
  • 16:30 Premierea celui mai bun scurt metraj realizat cu telefonul mobil.  Juriu: Florin Zamfirescu – actor, Mihai Ionescu – regizor, Doru Spataru – DoP și producător. Premiu în valoare de 200 de euro în echipamente electronice oferit de Python Systems.
  • 18:30 Gala de închidere a festivalului prezentată de actriţa MANUELA HĂRĂBOR
  • 19:00 Proiecţie lung metraj “America venim!”, (90’, r. Răzvan Săvescu, DISTRIBUŢIA: Adrian Văncică, Ghorghe Ifrim, Mihai Călin, Ioana Blaj, Tania Popa, Mira Furlan, Ion Spadaru)
  • 20:30 Proiecţie lung metraj “Jack and Jill”, (90’, r. Dennis Dugan DISTRIBUŢIA: Adam Sandler, Al Pacino, Katie Holmes, David Spade, Shaquille O’Neal, Valerie Mahaffey

Ziua 1

Ziua 2

Ziua 3